Așa cum este cunoscut deja, în data de 16.03.2020 Președintele României emite Decretul 195/2020 cu privire la instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre. Conform articolului 2 al acestui Decret “Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice, pe durata stării de urgenţă este restrâns exerciţiul următoarelor drepturi, proporţional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4): a) libera circulaţie; b)dreptul la viaţă intimă, familială şi privată; c) inviolabilitatea domiciliului; d) dreptul la învăţătură; e) libertatea întrunirilor; f) dreptul de proprietate privată; g) dreptul la grevă; h) libertatea economică”. Iar conform articolului 48 al Decretului, “Pe perioada stării de urgenţă, Ministerul Afacerilor Externe îndeplineşte următoarele atribuţii: […] b) va notifica Secretarului General al ONU şi Secretarului General al Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgenţă care au ca efect limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în conformitate cu obligaţiile internaţionale ce revin României”.
Update 16.04.2020. Raportat la intrarea în vigoare, în data de 15 aprilie 2020, a Decretului 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, observăm că se reiau în întregime și în mod identic dispozițiile referitoare la restrângerea exercițiului celor 8 drepturi si libertăți fundamentale nominalizate în primul Decret de instituire a stării de urgență pe teritoriul României. De asemenea, se reia in mod identic și paragraful din preambulul Decretului 195/2020 cu privire la „faptul că restrângerea exerciţiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanţa lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică şi să fie proporţională cu scopul urmărit”, precum și criteriile raportat la care, se poate produce limitarea exercițiului acestor drepturi și libertăți fundamentale. Așa fiind, concluziile prezentului articolul, fundamentate la data redactării pe dispozițiile Decretului 195/2020, subzistă și pe perioada valabilității Decretului 240/2020 de prelungire a stării de urgență pe teritoriul României
În conformitate cu prevederile arătate, în data de 18.03.2020, Guvernul României a notificat Secretarului General al Consiliul Europei, prin nota telefonică[i], derogarea de la aplicarea Conveției Europene a Drepturilor Omului (în continuare Convenția), în aplicarea art. 15 din Convenție, fără a fi clar la acea dată în ce condiții s-a făcut acea informare și ce a cuprins exact.
Așa fiind, în lipsa unor comunicări oficiale și transparente din partea Guvernului României cu privire la motivul și modalitatea exactă în care s-a făcut aplicarea Art. 15 CEDO, apar în spațiul public îngrijorări cu privire la posibilitatea urmării unor scenarii dramatice și abuzive, conform cărora Statul Român ar urmări să-și înlăture eventuala răspundere[ii] în ceea ce privește ne-respectarea drepturilor omului, percepția la acel moment fiind că România a înțeles să „pună între paranteze Convenția Europeana a Drepturilor Omului” sau „să suspende aplicarea întregii Convenții” [iii].
Ulterior însă, prin comunicatul de presă din data de 24.03.2020[iv] Grupul de Comunicare Strategică clarifică pentru prima dată faptul că aplicarea Art. 15 s-a făcut exclusiv cu privire la drepturile indicate în mod expres și limitativ în cadrul art. 2 din Decretul 195/2020 și numai în scopul gestionării crizei generate de răspândirea virusului SARS-COV-2, pe perioada de 30 de zile pentru care a fost instituită starea de urgență. Mai mult, și poate cel mai important, se clarifică în cadrul acestui comunicat de presă faptul că „organismul jurisdicțional stabilit în baza Convenției, respectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, își menține competența de a se pronunța în orice situație dată cu privire la măsurile adoptate de România în acest context”.
Conținutul ARTICOLUL 15 Convenția Europeană a Drepturilor Omului „Derogarea în caz de stare de urgenţă”. Alte articole aplicabile din cadrul Convenției. Articolul 15 al Convenției prevede: „1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolele 3, 4 (paragraful 1) şi 7. 3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile”[v].
Așadar alin. (2) al Articolului 15 prevede (ca o garanție în plus) că nu pot face sub nici o formă obiectul unor derogări dreptul la viață, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei și dreptul de a nu fi condamnat fără lege. Mai mult, Art. 4 din Protocolul Adițional 7 al Convenției (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă) indică că nu este permisă nici o derogare conform art. 15 de la acest drept. In mod similar, nici de la Art. 1 din Protocolul Adițional 6 (și Protocolul Adițional 13) la Convenție cu privire la abolirea pedepsei cu moartea, nu este permisă derogarea conform art. 15 din Convenție. Este vorba în total, așadar, de 6 drepturi absolute care nu comportă derogări conform art. 15.
Derogări permise punctual, în cazul unora dintre drepturile și libertățile fundamentale relative ocrotite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În Convenție sunt prevăzute astfel de excepții punctuale cu privire la aproape toate drepturile indicate în Decretul Președintelui de instituire a stării de urgență. Din cele 8 drepturi cu privire la care s-a făcut notificarea către Secretarul General al Consiliului Europei, există deja prevăzute excepții exprese in aplicarea lor, în scopul asigurării siguranţei publice, a protecţiei ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora, pentru 5 dintre ele (libera circulație, dreptul la repectarea vieții private – impreună cu inviolabilitatea domiciliului și libertatea întrunirilor – împreună cu dreptul la grevă). Dreptul de proprietate privată (Art. 1 Protocolul Adițional 1) impune limitarea acestui drept numai pentru cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Jurisprudența Curții cu privire la respectarea acestui drept impune analizarea justului echilibru între interesul public ocrotit și limitarea acestui drept, motiv pentru care este evident că și acest drept suportă derogări, conform formulării articolului în sine. Ar rămâne așadar în discuție 2 drepturi pentru care s-ar presupune că ar fi nevoie de o derogare specială prin aplicarea art. 15 din Convenție, și anume dreptul la învăţătură (dreptul la instruire – Art. 2 din Protocolul Adițional 1 la Convenție); și dreptul la libertatea economică, drept care nu este prevăzut în mod expres în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la acestea trebuie subliniat că ambele ar putea fi încadrate numai în categoria drepturilor relative, care deci suportă derogare (spre deosebire de drepturile absolute prevăzute în mod expres și limitativ în Convenție), și cu privire la care, întocmai ca și în cazul dreptului de proprietate, Curtea analizează în diferitele cauze cu care a fost investită, proporționalitatea ingerinței in dreptul sau libertatea fundamentală și scopul legitim urmărit de stat.
Diferența dintre derogarea în caz de urgență prevăzută de art. 15 și denunțarea Convenției prevăzută de art. 58 din Convenție. Având în vedere îngrijorările exprimate în spațiul public, apreciem că se impune a se face o diferențiere clară între derogarea notificată conform art. 15 și denunțarea Convenției. Țara noastră a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, amendată prin Protocoalele Adiționale ulterioare, prin Legea 30/18 Mai 1994, acesta fiind și anul în care s-a notificat Curții ratificarea Convenției și respectiv s-a acceptat competența Curții Europene a Drepturilor Omului de a soluționa cererile particularilor cu privire la aceste drepturi și libertăți fundamentale. De atunci și până în prezent Convenția a fost a aplicată în mod continuu, în mod identic fiind recunoscută și competența Curții cu privire la soluționarea cererilor privind drepturile și libertățile fundamentale înscrise în Convenție. Conform art. 58 din Convenție, este posibilă denunțarea Convenției (respectiv renunțarea la aplicarea ei pe teritoriul Inaltei Părți Contractante care a ratificat-o anterior) și implicit și renunțarea la competența Curții de soluționare a cauzelor ce privesc drepturile și libertățile fundamentale ale particularilor, printr-o notificare ce este obligatoriu sa contina un preaviz de 6 luni. Subliniem că o asemenea notificare de denunțare ar avea ca efect conform alin. (3) al art. 58 încetarea calității de membru în Consiliul Europei. Având în vedere că România nu a prezentat niciodată o astfel de notificare Secretarului General al Consiliului Europei, apreciem că nu se poate pune în discuție lipsa de aplicabilitate a Convenției pe teritoriul României cât timp este instituită starea de urgență, asemenea interpretări fiind lipsite de orice fel de fundament juridic.
Interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazurile în care a fost sesizată cu pretinsa încălcare a unor drepturi prevăzute de Convenție, în contextul în care țara impotriva căreia a fost formulată plângerea a notificat anterior Curtea cu privire la aplicarea Art. 15 privind derogarea în caz de urgență. Astfel cum am anticipat deja mai sus, derogarea în caz de urgență cu privire la unele drepturi relative prevăzute în Convenție nu înseamnă lipsa totală de aplicabilitate a Convenției, ci înseamnă aprecierea în marje diferite de către Curte în aceste cazuri a încălcărilor survenite în drepturile și libertățile fundamentale ale particularilor. În aceste cazuri, Curtea, în analizarea cererilor cu care a fost investită, ia în considerare, în aprecierea justificării ingerinței Statului și respectiv a proporționalității măsurii luate de Stat, faptul că se urmărea, la acel moment, apărarea unor interese de securitate națională sau sănătate publică, Înalta Parte Contractantă care notifică derogarea de la art. 15, fiind în continuare ținută să respecte drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de Convenție.
În cauzele în care Curtea a analizat atât justificarea derogării prevăzute de art. 15 din Convenție cât proporționalitatea ingerințelor Statului în drepturile și libertățile fundamentale ocrotite de Convenție, a reținut în mod repetat „Curtea reamintește că revine fiecărui stat contractant, cu responsabilitatea sa pentru „viața [națiunii] sale”, de a determina dacă viața este amenințată de o „urgență publică” și, dacă da, cât de departe trebuie să ajungă în încercarea de a depăși situația de urgență. Din cauza contactului lor direct și continuu cu nevoile urgente ale momentului, autoritățile naționale sunt, în principiu, într-o poziție mai bună decât judecătorul internațional pentru a decide atât cu privire la prezența unei astfel de urgențe, cât și asupra naturii și domeniului de aplicare a derogărilor necesare pentru a-l evita. În consecință, în această chestiune ar trebui lăsată o marjă largă de apreciere autorităților naționale (a se vedea Hotărârea Irlanda împotriva Regatului Unit din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, pp. 78-79, para. 207[vi]). Cu toate acestea, părțile contractante nu se bucură de o putere de apreciere nelimitată. Curtea este competentă a se pronunța dacă, printre altele, statele au depășit „măsura strict cerută de exigențele” crizei. Marja internă de apreciere este însoțită de o supraveghere europeană (ibid.) În același timp, pentru a-și exercita supravegherea, Curtea trebuie să acorde o pondere adecvată unor factori relevanți precum natura drepturilor afectate de derogare, circumstanțele care duc la situația de urgență și durata acesteia” (cauza Brannigan si McBride contra Regatului Unit, paragrafele 43 și 44[vii], reiterate în cauzele Mehmet Hasan Altay contra Turcia, paragraful 91[viii] și Sahin Alpay contra Turcia, paragraful 75[ix]).
În concluzie, față de toate cele prezentate mai sus, apreciem că nu se poate pune problema denunțării Convenției de către România pe perioada stării de urgență, notificarea Secretarului General al Consiliului Europei cu privire la derogarea în caz de urgență prevăzută de art. 15 având la acest moment un rol informativ. La momentul la care Curtea va fi sesizată cu privire la încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale relative expres enumerate în Decretul de instituire a stării de urgență, aceasta va analiza, la fel cum a făcut în toate cauzele similare până acum, atât justificarea derogării, cât și proporționalitatea ingerinței dreptul sau liberatatea fundamentală orcotită de Convenție în contextul invocării stării de urgență.
Este însă regretabil că nici derogarea și nici modalitatea concretă în care aceasta se aplică, cu diferențierea clară dintre derogarea in caz de urgență prevăzută de art. 15 numai cu privire la drepturile și libertățile fundamentale relative și denunțarea Convenției Europene a Drepturilor Omului nu a fost comunicată public, clar și transparent de autoritățile competente la momentul realizării notificării. Clarificările au apărut 6 zile mai tărziu, abia în data de 24.03.2020, timp în care s-a speculat în mod nejustiticat cu privire la intenția Statului Român de a abuza de prerogative sale. Motivul pentru care s-a făcut aplicarea art. 15 (deși conform celor de mai sus, aproape toate drepturile indicate în decret pot suporta, conform prevederilor exprese din Convenție derogări pentru a se asigura securitatea națională sau sănătatea publică) în mod evident respectarea procedurii instituită chiar prin Convenție, fiind un pas necesar din punct de vedere procedural în cazul declarării stării de urgență.
Această obligație de respectare neîntreruptă a drepturilor fundamentale ocrotite de Convenție este recunoscută chiar de către Guvernul României, care a semnat în data de 3 Aprilie 2020 o declarație comună, împreună cu alte 13 state membre UE, privitoare la măsurile de urgență luate în această perioadă care trebuie limitate la ceea ce este strict necesar, și care trebuie să fie proporționale și temporare, sub rezerva controlului regulat și a respectării principiilor și obligațiile de drept internațional[x]. Este evident așadar că formularea unei notificări de aplicare a articolului 15 nu conduce la o suspendare temporară a apărării drepturilor fundamentale. România este datoare în continuare să respecte aceste drepturi și libertăți fundamentale, iar modalitatea concretă în care acestea autoritățile publice vor înțelege să protejeze exercițiul lor poate fi în continuare criticată în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
[i] https://docs.rferl.org/ro-RO/2020/03/20/cdc13851-d546-472c-b3bc-fd5738a1d48a.pdf
[ii] https://romania.europalibera.org/a/rom%C3%A2nia-suspend%C4%83-drepturile-omului-urmeaz%C4%83-scenarii-dure-activarea-art-15-din-cedo-/30500019.html
[iii] https://transylvanianow.com/bucharest-forgot-to-inform-the-public-about-the-suspension-of-the-human-rights-convention/
[iv] https://www.g4media.ro/grupul-de-comunicare-strategica-am-instiintat-consiliul-europei-ca-romania-s-a-decuplat-de-la-prevederile-cedo-exclusiv-pentru-gestionarea-crizei-de-coronavirus-am-explicat-contextul-instaurarii-sta.html
[v] https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
[vi] https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22sort%22:[%22kpdate%20Ascending%22],%22documentcollectionid2%22:[%22GRANDCHAMBER%22,%22CHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001-57506%22]}
[vii] https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22kpthesaurus%22:[%2296%22,%2295%22,%22134%22,%22206%22,%22384%22,%22489%22,%22500%22,%22285%22],%22documentcollectionid2%22:[%22GRANDCHAMBER%22,%22CHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001-57819%22]}
[viii] https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-182304%22]}
[ix] https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-182305%22]}
[x] https://www.caleaeuropeana.ro/romania-se-alatura-declaratiei-privind-statul-de-drept-semnata-de-franta-germania-si-alte-11-tari-ue-masurile-de-urgenta-trebuie-sa-fie-proportionale-si-temporare/?fbclid=IwAR12LvgBX-D39ujNKjnTvqmaXIVkuSBH4ysa4jJR8Xboi6GEZZR29ineO0A