Judecătorii Curții Constituționale a României au motivat decizia prin care au stabilit că și bărbatul cu copil mai mic de un an poate cere amânarea executării pedepsei. Decizia a fost pronunțată în data de 24 septembrie și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1026 din 24 decembrie 2019.

În forma actuală, executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în cazul în care se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, precum și în cazul în care o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În ambele cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.

Curtea Constituțională, sesizată prin ridicarea unei excepții într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a apreciat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. b) fraza întâi teza a doua din Codul de procedură penală, care exclude bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an de la posibilitatea amânării executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 26 alin. (1) privind respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private.

Curtea a constatat că, din perspectiva dreptului de a îngriji copilul – componentă fundamentală a dreptului la respectarea vieţii de familie consacrat de prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie – bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an se află într-o situaţie similară cu cea a unei femei condamnate care are un copil de aceeaşi vârstă, iar diferenţa de tratament între cele două categorii de persoane condamnate, sub aspectul recunoaşterii posibilităţii amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Curtea constată că există situaţii în care copilul nou-născut este privat – în totalitate sau în mare parte – de îngrijirea maternă, şi anume în cazul decesului mamei, al decăderii acesteia din drepturile părinteşti, al abandonării copilului, al unei boli îndelungate sau în orice altă situaţie în care mama nu se ocupă de copil, iar în astfel de situaţii interesul superior al copilului poate să reclame ca tatăl condamnat să rămână în libertate, pentru a acorda personal copilului atenţia şi îngrijirile corespunzătoare în primul său an de viaţă.

Ţinând cont de rolul important al tatălui începând de la cea mai fragedă vârstă a copilului, Curtea a reținut că tratamentul juridic diferenţiat constând în excluderea bărbatului condamnat care are un copil mai mic de un an din sfera beneficiarilor dispoziţiilor de lege ce prevăd posibilitatea amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu serveşte interesului superior al copilului, ci, dimpotrivă – mai ales în situaţiile în care copilul este privat de îngrijirea maternă. Astfel, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi, coroborat cu elementele fundamentale ale vieţii de familie, impune ca textul de lege criticat să permită şi tatălui condamnat să solicite amânarea executării pedepsei privative de libertate cu scopul de a-şi îngriji copilul mai mic de un an, urmând ca instanţa judecătorească să aprecieze, prin raportare la ansamblul circumstanţelor fiecărei speţe în parte, dacă o atare amânare se justifică.