Noutăți și articole

Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului – act normativ adoptat de Parlamentul României

Printre primele acte normative adoptate la începutul acestui an regăsim Legea nr. 2 din 4 ianuarie 2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, din 5 ianuarie 2021. Actul normativ urmărește combaterea rasismului structural și instituțional împotriva romilor, considerată de legiuitor ca fiind „o cauză principală a excluderii în Europa”, întrucât „combaterea acestuia și eliminarea prejudecăților sunt elemente esențiale pentru a asigura romilor un statut de cetățeni egali cu drepturi depline, în societățile europene”.

citește

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România – dispozițiile generale reglementate

În Monitorul Oficial nr. 1171 din data de 3 decembrie 2020 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 1031 din 27 noiembrie 2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România prin care se stabilește viziunea, principiile și modul de acțiune pentru administrarea în România a vaccinurilor autorizate de către Agenția Europeană a Medicamentului. Prezenta strategie are la bază atât analiza situației de la nivel național și european a răspândirii SARS-CoV-2, cât și analiza situației cazurilor grave și, respectiv, a mortalității generate de COVID-19. Prin această strategie, România își propune să asigure accesul la vaccinarea împotriva COVID-19 în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate pentru prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 şi limitarea pandemiei de COVID-19 pe teritoriul ţării.

citește

Reducerea temporară a timpului de muncă – norme noi stabilite de Parlamentul României

Deși în data de 7 decembrie 2020 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, despre care am scris AICI, în Monitorul Oficial nr. 1201 din data de 9 decembrie 2020 a fost publicată Legea de aprobare a acestei Ordonanțe de Urgență, cu modificări masive a normelor reglementate de actul normative adoptat inițial.

citește

Reducerea temporară a activității la locul de muncă din nou modificată

În Monitorul Oficial nr. 1189 din 7 decembrie 2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

citește

Schimbări majore în privința constituirii și funcționării asociațiilor și fundațiilor

În Monitorul Oficial nr. 1166 din 2 decembrie 2020 a fost publicată Legea nr. nr. 276 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Printre scopurile principale avute în vedere de legiuitor pentru aprobarea modificărilor a fost acela legat de depunerea declarației de beneficiar real: din expunerea de motive aflăm că 

citește

Serviciile de telemedicină reglementate prin Ordonanță de urgență

Prin Ordonanța de urgență nr. 196/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1108, din data de 19 noiembrie 2020, se reglementează conceptul de „telemedicină”. Actul normativ a intrat în vigoare din data de 19 noiembrie, însă mai sunt necesare și normele de aplicare, pe care, potrivit Ordonanței, Ministerul Sănătății trebuie să le elaboreze în termen de 45 de zile.

citește

Se instituie munca la domiciliu/telemunca prin decizia unilaterală a angajatorului

Hotărârea de Guvern nr. 935/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1042 din 6 noiembrie 2020, a stabilit că angajatorilor din sistemul privat, autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiile naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, le este instituită obligaţia organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, în condiţiile legii. 

citește

Prevederi noi privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă

În Monitorul Oficial cu numărul 952 din data de 16 octombrie 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 170 din 14 octombrie 2020 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Conform expunerii de motive, actul are ca obiect transpunerea în legislația națională a Directivei 2014/104/UE, necesară pentru a asigura stabilirea, în concret, a măsurilor care să conducă la crearea unui sistem eficient și uniform de aplicare privată a regulilor de concurență pe întreg spațiul Uniunii Europene. De altfel, Ordonanța de urgență nr. 39/2017 care viza reglementarea acelorași chestiuni, a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 239/2020, întrucât a lipsit solicitarea privind avizului Consiliului Economic și Social.

citește

Codul Muncii: noi prevederi privind cercetarea disciplinară și concilierea conflictelor individuale

În Monitorul Oficial nr. 893 din data de 30 septembrie 2020 a fost publicată Legea nr. 213 din 30 septembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii. Noul act normativ aduce, în principal, modificări și completări la procedura privind cercetarea disciplinară și concilierea conflictelor individuale de muncă. Noile prevederi vor intra în vigoare în data de 3 octombrie 2020.

citește

Dreptul mediului. Obligare emitere autorizație de construire. Neîndeplinirea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător. Lipsa caracterului justificat al lucrărilor de „punere în siguranță”

În data de 10 septembrie 2020 Curtea de Apel București a respins, în recurs, ca nefondat, cererea recurentei H.S.A. de a obliga intimata C.J.G. la emiterea autorizației de construire pentru proiectul „Lucrări de punere în siguranță, în regim de urgență, la AHE (amenajarea hidroenergetică) a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumești”. În acest dosar, organizația non-guvernamentală de mediu pe care societatea noastră a reprezentat-o a avut calitatea de intimat intervenient.

citește

Copyright 2020 ©   |   Home   |   GDPR   |   Contact   |   Design