Mihnea-Dan RADU

avocat Mihnea Dan RaduPartner

Avocat în Baroul Cluj, partener în cadrul societății Revnic, Cristian și Asociații, doctor în drept, conferențiar universitar în cadrul Facultății de Drept a Universității Creştine „Dimitrie Cantemir”,  având o vastă experiență ca avocat consultant, Mihnea este coordonatorul departamentului de consultanță al societății noastre.

Vorbește fluent limbile engleză și franceză.

Arii de practică

  • Drept civil
  • Dreptul afacerilor
  • Dreptul muncii
  • Dreptul proprietății intelectuale
  • Dreptul sănătății
  • Drept fiscal.

Experiență profesională

Acordă consultanță juridică în domeniul dreptului civil și al afacerilor – redactează și revizuiește contracte și oferă consultanță referitoare la astfel de contracte, inclusiv contracte bancare și de leasing.

Acordă consultanță în domeniul dreptului societar, privind organizarea entităților juridice cu scop lucrativ (societăți, persoane fizice autorizate, etc.), acordă consultanță referitoare la procedura fuziunii și dizolvării societăților.

Se implică în numele clienților în activități de consultanță, strategie, redactări de acte juridice și due dilligence în procese de fuziuni și preluări de societății (merger and acquisition).

Creează strategii și acordă consultanță în privința managementului riscului.

S-a implicat în proiecte de dezvoltare imobiliară, oferind clienților susținerea juridică necesară în derularea unor astfel de proiecte. Creează strategii pentru situații juridice complexe.

Acordă consultață și creează strategii referitoare la drepturile de proprietate intelectuală.

Oferă consultanță juridică, strategii și negocieri referitoare la recuperări de creanțe.

Acordă consultanță în domeniul dreptului muncii, sprijinind clienții profesioniști în gestionarea problemelor juridice legate de personal. Creează strategii, asistă și reprezintă clienții în negocieri și pre-litigii de dreptul muncii. Redactează și revizuiește contracte colective și individuale de muncă, asistă clienții la negocierea și semnarea acestora.

Acordă consultanță în domeniul dreptului sănătății.

Acordă consultanță în domeniul dreptului fiscal, taxe, impozite și contribuții, oferind clienților idei constructive cu privire la modalitățile optime de abordare a situațiilor juridice ce îi sunt supuse atenției.

În prezent ocupă postul de conferențiar universitar – titular al disciplinelor Drept roman şi Drept civil. Obligaţii la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca.

Mihnea este membru activ al Société d’histoire du droit din Paris.

Studii

  • Licenţiat al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, absolvent al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” București, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, promoţia 1998.
  • Doctor în drept la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, din anul 2005, cu distincţia Cum laude, titlu obţinut pe baza tezei intitulate Geneza şi evoluţia obligaţiei romane, elaborată sub îndrumarea Prof. dr. doc. Vladimir Hanga.

Contact

+40 751 055 636
mihnea.radu@revnic.ro

Copyright 2017 ©   |   Home   |   GDPR   |   Contact   |   Design