Impactul pandemiei cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2 asupra relațiilor contractuale aflate în curs de desfășurare

Raporturile contractuale în derulare au început să fie afectate încă din momentul în care autoritățile naționale au dispus primele măsuri în contextul apariției cazurilor de infectare cu coronavirus pe teritoriul țării. În funcție de obiectul contractelor și a obligațiilor cuprinse în acestea, precum și ținând cont de momentul în care imposibilitatea de executare a obligațiilor a apărut, aceste contracte pot înceta sau, dimpotrivă, debitorul va fi în continuare obligat la executarea obligației sale. Într-un atare context, considerăm că remediile juridice posibile sunt fie teoria riscului, având în vedere imposibilitatea fortuită de executare a contractului, fie impreviziunea. Bineînțeles că vor exista contracte în care nu se va putea apela la niciuna din cele două soluții propuse, neîntrunindu-se condițiile legale.

În ceea ce privește prima soluție, și anume cea în care teoria riscului va fi cea care gestionează efectele evenimentului aleatoriu asupra contractului, considerăm importante următoarele aspecte. Imposibilitatea fortuită de executare este una dintre premisele teoriei riscului în mediul contractual. În mod evident, nu orice imposibilitate de executare duce la risc, ci doar cea care are ca premise evenimentele fortuite, aleatoriul. În celelalte situații în care apare o imposibilitate de executare, poate fi incidentă culpa și deci cazurile de răspundere contractuală sau delictuală. În art. 1634 C.civ. se reglementează atât imposibilitatea fortuită definitivă de executare, cât și cea temporară. Noțiunea de imposibilitate fortuită definitivă de executare este definită astfel: „Debitorul este liberat atunci când obligația sa nu mai poate fi executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere”. După cum putem observa, imposibilitatea fortuită de executare este definită ca fiind un caz de liberare a debitorului și implicit de stingere a obligației sale, fiind privită strict din poziție obligațională, fără a o corela cu contractul sau cu un alt act juridic. Stingerea obligației din cauze fortuite va avea ca urmare și încetarea contractului, dacă această obligație era una esențială. În cazul în care imposibilitatea de executare se referă la o obligație neesențială, chiar dacă aceasta se stinge, încetarea contractului va fi o chestiune discutabilă. Într-o atare situație, există posibilitatea reconfigurării traseului contractual stabilit inițial, nefiind întotdeauna incident vreun caz de încetare a efectelor contratului.

Aplicarea acestei teorii situației de față presupune următoarele. În primul rând, este necesar a se stabili dacă apariția coronavirusului reprezintă un eveniment aleatoriu, și anume forță majoră, caz fortuit sau un alt eveniment asimilat acestora, care afectează contractul. Pentru părțile contractante, cea mai delicată situație este cea în care apariția acestui nou virus echivalează cu un caz de forță majoră. Art. 1351 C.civ. definește forța majoră ca fiind „orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”, iar cazul fortuit „un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs”. Exterioritatea, imprevizibilitatea, invincibilitatea și inevitabilitatea sunt principalele condiții pentru ca evenimentul aleatoriu să fie catalogat ca fiind forță majoră. Apariția coronavirusului poate reprezenta un astfel de caz de forță majoră. Spre exemplu, în situația în care Guvernul stabilește că sunt interzise adunările publice sau private cu mai mult de 50 persoane, un contract de locațiune al unui imobil folosit ca restaurant, spații birouri, pub, bar sau alte asemenea și-ar putea înceta efectele ca urmare a imposibilității fortuite de executare a obligațiilor contractuale. Aceste criterii trebuie analizate de la caz la caz, în funcție de tipul și locul situării imobilului, de măsurile care se pot lua pentru reducerea persoanelor în respectivul spațiu, ș.a. De asemenea, neonorarea termenelor contractuale ca urmare a situației naționale și internaționale cauzate de apariția coronavirusului (închiderea granițelor, măsuri de reținere a unor echipamente și produse în anumite țări, domeniul transporturilor, etc), poate reprezenta un caz de forță majoră, în cazul în care obligația de predare la un anumit termen era una esențială. În toate aceste contracte, una din părțile contractante va suporta riscul contractului, în funcție de tipul contractului și a obligației afectate.

O a doua soluție juridică posibilă este cea a adaptării contractului sau a încetării acestuia în cazul întrunirii condițiilor legale privind impreviziunea. Codul civil prevede în acest sens în art. 1271 că „(1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei. (2)Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte. (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă: a)schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului”. Rămâne deci la aprecierea instanței să stabilească dacă apariția noului virus reprezintă o situație care se circumscrie impreviziunii reglementate de Codul civil.

În oricare dintre cele două cazuri prezente mai sus ne-am afla, este dificilă stabilirea  cu certitudine a efectelor noului virus asupra relațiilor contractuale în derulare. Cea mai la îndemână soluție rămâne acordul părților cu privire la situația nou apărută în derularea contractului încheiat.

Av. dr. Ana Maria Toader

Copyright 2020 ©   |   Home   |   GDPR   |   Contact   |   Design